„Bianca Bazaliu are un braț senzațional, e singura jucătoare din lume care poate să dea gol de la 12 metri fără probleme”. Adrian Vasile, antrenorul secund al CSMB, a povestit detalii inedite din vestiarul campioanei, de la partida cu Ferencvaros | ProSport LIVE

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de cinci stele a CSM București la handbal feminin va începe pregătirile pentru sezonul 2017-2018 pe data de 18 iulie, sub comanda staff-ului Helle Thomsen – Adrian Vasile. Cei doi oficiali au luat deja legătura și au pus la punct detalii ale programului de pregătire. Până atunci, „secundul” CSM București în ultimele trei sezoane va participa sâmbătă, în București, la un Curs intensiv de pregătire fizică, fiind unul dintre cei 5 specialiști invitați pentru a vorbi despre metodele actuale din sportul mondial.

Pregătirea fizică a devenit esențială la cel mai înalt nivel în sportul de mare performanță, iar de cele mai multe ori condiția fizică face diferența. Astfel, rolul preparatorilor fizici la echipă a crescut exponențial. Multe cluburi nu-și permit încă o persoană în plus în staff, altele consideră că se pot descurca și fără oameni calificați strict în acest domeniu.

În ultimii trei ani, CSM București l-a avut permanent pe Adi Vasile în staff pentru pregătirea fizică, indiferent de numele antrenorului care a stat pe banca tehnică. Iar fostul handbalist al Stelei a precizat că toți tehnicienii cu care a lucrat i-au oferit libertate pentru a-și gestiona partea de activitate așa cum a gândit-o. Lucrurile au mers bine, din moment ce campioana României nu a suferit la capitolul pregătire fizică. În 2016 a câștigat Liga Campionilor având suficientă prospețime, la fel, în acest an, CSM a dus sezonul până la capăt, cu un turneu Final 4, reușind să iasă foarte bine din niște finaluri de joc, cu Larvik, cu Ferencvaros, în care lucrurile nu arătau deloc bine pe tabela de marcaj.

„A fost tot timpul un lucru în echipă. Dacă ar fi să mă gândesc la un procent, a fost 80% lucru în echipă așa cum am gândit eu. Au fost și momente în care poate echipa nu juca ce trebuie, astfel că antrenorul principal, pentru că el este răspunzător absolut tot, venea și spunea: >. Dar până acum, nu am lucrat cu antrenor care să îmi spună că așa trebuie să lucrezi, pentru că așa gândesc eu. Și sper să nu se întâmple așa ceva, pentru că nu știu cum aș putea lucra cu creierul altcuiva”, a susținut Adrian Vasile, prezent la ProSport LIVE, alături de Bogdan Voina, organizatorul evenimentului din weekend

Antrenorul secund al CSM București a dezvăluit cu această ocazie și câteva amănunte foarte interesante din vestiarul CSM București, din perioada „Per Johansson”, antrenorul care l-a și responsabilizat foarte mult.

„A fost o chimie foarte bună cu Per Johansson. Singur, din punct de vedere al antrenamentului fizic, fiind deja pe final de sezon, nu mai erau multe lucruri de făcut, trebuia doar să menținem, să optimizăm, însă niște valori foarte mici, ce putem. Cu Per am avut o relație foarte bună privind antrenamentul de handbal și jocul”, a început să povestească Adi Vasile, care a apoi a relatat și o întâmplare de la partida tur cu Ferencvaros (scor 30-25), din sferturile de finală ale Ligii Campionilor:

„Înaintea meciului de acasă, când presiunea era foarte mare, comparând cu un sezon înainte când am jucat cu Rostov prima dată în sferturi și eram puțin mai relaxați, m-am întâlnit cu Per Johansson în ziua partidei  și-a mi-a spus: >. N-a fost ușor. În repriza a doua am făcut trei schimbări atac-apărare, am plecat acasă atât de obosit, încât am adormit imediat. Dar a fost foarte interesant, foarte de ajutor pentru mine experiența asta. Din start, handbalistic, am făcut mult mai multe lucruri decât făceam până acum. Și pentru că vorbeam de sferturi de finală, de acolo, orice greșeală se vede, îți dorești enorm să nu faci așa ceva”.

Decizia introducerii interului stânga Bianca Bazaliu (19 ani) pe final de joc, cea care avea să înscrie un gol foarte important pe final în economia rezultatului și al calificării, ia- aparținut însă lui Per Johansson, a precizat Adrian Vasile: „A crezut foarte mult în ea, a văzut cum ne poate ajuta Bianca, în ce momente ne poate ajuta. Am avut niște sisteme de joc făcute pentru ea. Dacă îmi aduc aminte bine, pe finalul de joc la București, Bianca intrase două atacuri, nu se întâmplase totul așa cum ne-am fi dorit. E foarte greu și pentru Bianca să intre după ce stă mult pe bancă, intră ca un loz câștigător, ea trebuie să salvze ce nu s-a întâmplat în 50 de minute, este teribil de greu în momentul respectiv. Și atunci, m-am uitat înspre Per, am început să am atunci o mică temere, dacă ar trebui să jucăm și al treilea atac cu ea. Și Per s-a dus direct la Bianca, a bătut-o pe mână și i-a zis: >. S-a dus Bianca, a intrat, a venit înapoi, s-a dus la ea: >. Am toată încredeea din lumea în ea, o știu de câțiva ani, lucrăm împreună, țin foarte mult la ea. Dar când un străin vine și vede chestia asta într-un jucător român, tânăr, care nu a avut multe șanse până acum, este minunat. Și Bianca chiar ne-a ajutat în tot parcursul acesta. Îmi aduc aminte și sezonul trecut, cele 5 goluri de la Midtjylland, au fost ca o gură imensă de aer”.

Bianca Bazaliu va evolua în următorul sezon tot la CSM București, ea va fi în continuare mezina lotului într-o echipă de 5 stele. Poate să joace Bazaliu în sezonul următor la campioana României, având în vedere concurența pe post cu Cristina Neagu, Sabina Jacobsen, la nevoie și cu Gnonsiane Niombla? „Da, cred cu tărie chestia asta. Cred că dezvoltarea Biancăi în ultimii 3 ani ca și jucătoare, aici vorbim și de zona tehnico-tactică și de zona fizică, este pe o pantă ascendentă. Cred că mai este mult loc în care ea poate să fie mai bună din toate punctele de vedere. Bianca are un braț senzațional, cred că este singura jucătoare din lume care poate să dea gol de la 12 metri fără probleme, în handbalul feminin nu întâlnești așa ceva. Are și carențe, i-a fost greu venind într-o echipă cu atât de multe valori, să primească foarte mult timp de joc. Dar gândindu-mă la parcursul ei, la posibilitățile și talentul ei, cred cu tărie că Bianca poate să joace din ce în ce mai mult. Și cred că în următorii mulți ani, ea va fi viitorul și în echipa națională, va fi o jucătoare foarte importantă”, a răspuns Adrian Vasile.

Interesant este faptul că „secundul” lui Helle Thomsen din această vară a fost jucător de handbal la Steaua și a optat pentru un domeniu mai puțin căutat de jucătorii aflați în activitate – pregătire fizică.

„Încă din facultate mi s-a deschis apetitul către această zonă, dar fără să fiu conștient că asta voi dori să fac. La momentul respectiv, acum mulți ani în urmă, toată lumea care mergea într-o facultate și practica un sport, se gândea să fie antrenor în acea zonă. Nu, mie mi-a plăcut foarte mult domeniul acesta, în paralel mi-am făcut și toate studiile pentru a fi antrenor de handbal, așa că merg în paralel cu ambele lucruri. Nu mi-a trecut niciodată prin cap, să-mi doresc să fiu antrenor. Nu mă interesează funcția neapărat, mă interesează să fiu de ajutor. Dacă o fac din poziția de preparator fizic, este foarte bine, dacă o fac din poziția de antrenor secund, e la fel, foarte bine”, ne-a povestit oficialul CSMB.

Adrian Vasile va participa în calitate de invitat la un Curs intensiv de pregătire fizică, fiind unul din cei 5 specialiști care vor vorbi despre metode de pregătire fizică în sportul de performanță:

1. Adrian Vasile – Antrenor secund și preparator fizic al echipei de handbal feminin CSM București, campioana Europei în 2016 și triplă campioană a României. Fost handbalist la Steaua și câștigător al Cupei Challenge în 2006.

2. Valeriu Tomescu – Singurul antrenor care a adus României un aur olimpic în proba de maraton (Beijing 2008). Specialist în fiziologia sportului, evaluarea și determinarea zonelor de efort specific, dozarea și adaptarea antrenamentelor individualizat. Fost antrenor al lotului olimpic de maraton al Chinei, în prezent colaborator al COSR.

3. Frank Kuhn – Preparatorul fizic al naționalei de baschet masculin a Franței și al echipei de handbal feminin Rostov Don. Frank a fost în staff-ul Oltchimului când campioana României a jucat finala Champions League din 2010 și a colaborat cu naționala feminină.

4. Olivier Rieg – Preparator fizic al Federației Române de Rugby. În cei 18 ani de experiență în domeniu, a lucrat cu mai multe echipe de rugby din Franța, printre care Biarritz Olympique, cu care a câștigat titlul de campion. Colaborator al CERS, centrul european de recuperare a sportivilor din Capbreton, Franța.

5. Marcel Profirescu – Specialist în recuperare medicală și biomecanică. Colaborează din 2005 cu Federațiile de Handbal, Tenis, Baschet și Lupte, iar din 2015 cu Liga Profesionistă de Fotbal. Speaker și la prima conferință.

Toate detaliile evenimentului organizat de Bogdan Voina și Sport Suport sunt AICI

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×